Mama lui Boc cel mic

Pe o stânc? neagr?, într-un vechi s?tuc, chiar într-o c?su??, lâng? un p?tuc, plânge ?i suspin? o b?trân? mic?, care are fiul cât un pu?tiulic?. C?ci la guvernare fiul ei iubit a plecat asear? ?i n-a mai venit. Celularul sun? noaptea jum?tate. Nu-i semnal, ?i totu?i: – Oare cine-i, frate? – Eu sunt, bun? maic?, fiul t?u dorit, n-a mai mers Taromu’ ?i n-am mai venit. Sun din Capital?, voi fi premier. M-a numit chiar Zeus, sunt timonier. C?pi­tan e dânsu’, e ca la armat?. Mica mea o?tire fuge sf?râma­t?. Vine criza, foamea, oamenii m?-njur. L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.

- Ce spui tu, str?ine? Emil e departe, cic? de B?sescu nu se mai desparte. Am crezut c?-i glum?, dar era s? mor. L-am v?zut asear? la televizor. Emil e cuminte, nu e derbedeu. De e?ti tu acela, nu-?i sunt mam? eu! Las?-m? cu Zeus, finc? omul chel se joac? cu tine cum do­re?te el. Te-a numit pe tine dup? Stolojan. Crezi c? e pe bune? Te-a luat de fazan. Am vorbit cu tac-tu, ascult?-l pe mo?: dup? tine vine Leana lu’ Coco?. Du-te la B?­sescu, f?-i un ultim sluj, apoi ia Taromu’, s? te-ntorci la Cluj!

Ai ajuns la sfarsitul postului, dar s-ar putea sa iti placa si :

• intelegandu-i pe ingineri
• mama spune ca am voie